BENEFICII

Sănătate prin mișcare

Copilașul va avea posibilitatea să își consume surplusul de energie în timp ce își va dezvolta o multitudine de abilități fizice și psihice.
Artele martiale creeaza abilitatile necesare pentru a efectua orice activitate fizica, dezvolta deprinderile motrice, mobilitatea si rezistenta la efort. Alături de o alimentație adecvată, toate acestea duc la creșterea armonioasă a copilului și sănătatea lui atât fizică cât și emoțională. Copiii vor învăța cât de important este să ai un corp sănătos, tonifiat și puternic, și vor descoperi efectul imediat asupra încrederii în sine, curajului, autocontrolului și a calității de lider.

Comunicare și socializare

Unul dintre scopurile noastre este să ajutăm micuții să scape de inhibiții, să își lase personalitatea să iasă la iveală, să își poată impune un punct de vedere argumentat.  Deși este o activitate sportivă individuală, prin jocurile colective ne propunem să dezvoltăm spiritul de echipă al copilașului și implicit legarea unor noi prietenii.

Cunoaștere prin distracție

Prin jocurile interactive și prin evenimentele tematice pe care le vom susține în cadrul clubului, copilașul va acumula o largă gamă de cunoștințe și își va dezvolta cultura generală.

Performanțe

Performanța vine odată cu antrenamentul. În timpul acestuia, fiecare copil va dezvolta anumite abilități și va excela la anumite probe.  După analiza acestora și consultarea părinților, micuțul va fi îndrumat către una din ramurile artelor marțiale practicate în cadrul Heroes Gym: Taekwondo, Kickboxing și Kyokushin.

Siguranța personala

În cadrul heroes gym, micuțul v-a învăța să ia măsurile necesare când este abordat de străini și va lua la cunoștință lucrurile esențiale despre siguranța de acasa, jocul cu focul, atitudinea sa în trafic și de consumul de alcool, țigări și droguri.

Facilități pentru părinți

Pe lângă cele 10 locuri de parcare puse la dispoziția părinților, Heroes Gym oferă un spațiu special amenajat, de unde vă puteți privi micuții în cursul antrenamentelor și activităților desfășurate în cadrul clubului.

Train with the champions to become a champion!